Locuințele cât mai aerisite, cu amenajări de cea mai bună calitate, încep să fie preferatele unei categorii din ce în ce mai extinse de proprietari. Cum parchetul din esențe exotice și încălzirea prin pardoseală par să reprezinte o variantă de design și confort mult dorită, ne-am gândit ca în acest articol să discutăm o temă ce poate interesa pe mulți, respectiv: parchetul din bambus pentru încălzire în pardoseală.
De ce este parchetul de bambus atât de apreciat?
Cu siguranța există o multitudine de motive pentru care modelele de parchet de bambus sunt în atenția designerilor de interior și a celor care au de amenajat sau reamenajat o casă. Printre aspectele pentru care este căutat, menționăm:
- o estetică deosebită, ce păstrează farmecul și textura materialului din care este obținut;
- poate fi personalizat în mai multe culori și nuanțe, de la cele foarte deschise, până la brun închis;
- este potrivit pentru a crea mai multe feluri de design, oriental, modern, clasic, eclectic;
- este un produs rezistent, cu un bun transfer termic și rezistență la umiditate;
- este parchet disponibil în mai multe variante de dimensiuni, grosime și duritate;
- un produs ecolog, bambusul fiind o plantă regenerabilă, cu o perioadă de creștere până la exploatare mult mai mică decât în cazul esențelor lemnoase;
- tehnicile de producție actuale permit obținerea unui produs solid, foarte stabil dimensional;
- are un preț competitiv, pentru un parchet cu caracteristici deosebite.
Așadar este vorba despre un parchet, care întrunește toate proprietățile și exigențele un produs de calitate, pe placul clienților actuali.
De ce este încălzirea prin pardoseală cea mai apreciată modalitate de încălzire a locuințelor?
În ceea ce privește sistemele de încălzire, încălzirea prin pardoseală este din ce în ce mai des pe buzele tuturor celor care au de amenajat sau reamenajat o casă sau un apartament. Chiar dacă inclusiv costurile de instalare, montare și utilizare sunt ceva mai mari decât cele standard, pentru avantajele oferite, se trece ușor peste aceste detalii.
Ca și principale beneficii ale sistemului menționăm:
- oferă o eficiență în încălzire mult mai bună decât alte sisteme, deoarece căldura se distribuie uniform peste tot în încăperi;
- se câștigă spațiu, deoarece camerele vor fi eliberate de prezența caloriferelor;
- oferă mai multă eleganță amenajărilor, permițând obținerea unui spațiu mai liber și mai aerisit;
- oferă mai mult confort celor care preferă să umble desculți prin casă, chiar și atunci când afară este rece;
- este o încălzire mult mai potrivită pentru familiile cu copii sau cu animale de companie;
- este un sistem compatibil cu cele mai multe variante moderne de parchet.
Așadar încălzirea prin pardoseală pare să fie prima opțiune atunci când vine vorba despre sisteme de încălzire confortabilă și eficientă pentru locuințe.
De ce parchetul de bambus și încălzirea prin pardoseală fac o echipă bună împreună?
Tendințele în amenajările de interioare tind să acorde din ce în ce mai mare importanță calității materialelor folosite și finisajelor. Cum parchetul de bambus este un produs cu personalitate, care vine cu tot ce este necesar pentru a obține un design la standarde înalte, rezistent, durabil și estetic, el este din ce în ce mai des utilizat ca pardoseală pentru case.
Și cum o locuință modernă are nevoie de încălzire prin pardoseală, găsirea unei variante de parchet de bambus, care să fie cât mai compatibil, este o decizie foarte bună.
Parchetul de bambus și încălzirea prin pardoseală pot reprezenta o soluție de amenajare de care să fii foarte mulțumit și de care să te bucuri cât mai mult timp. Ambele elemente asigură confort, trăinicie și stabilitate.
Care variantă de parchet de bambus este cea mai potrivită pentru încălzire prin pardoseală?
Datorită popularității, pe piață există la ora actuală numeroase variante și modele de pardoseli de bambus. Diferențele pot fi date de tehnica de producere, de materia primă folosită, de modalitatea de finisare, de producător.
Parchet din bambus pentru încălzire în pardoseală
Astfel alegerea poate să fie făcută între un parchet simplu sau un parchet densificat. Parchetul convențional din bambus simplu este mai accesibil și cel recomandat pentru a fi folosit pentru încălzire prin pardoseală.
Nu recomandăm parchetul densificat. Iată de ce.
Cel densificat este mult mai dur, cu o duritate și rezistență similară lemnului de stejar brazilian sau de ipe, dar trebuie verificat la specificațiile producătorului dacă varianta permite utilizarea cu un sistem de încălzire prin pardoseală.
Există opțiuni de design
Pentru ambele tipuri există nuanțe ce pleacă de la gri-alb și pot ajunge până la maro închis. Finisările disponibile sunt natur, suprafață mată, semi-mată, satinată sau lucioasă. Cele mai bune sunt cele din surse sigure, ale căror recomandări și proprietăți sunt cunoscute și certificate. Pentru a ști dacă sunt potrivite cu încălzirea prin pardoseală, cel mai bine este, ca înainte de achiziție, să vă documentați atent și să cereți sfatul unui specialist.
Unde poate fi montat parchet de bambus cu încălzire prin pardoseală?
Acest gen de amenajare poate fi folosită în dormitoare, camere de zi sau de tineret, în living, dining, holuri, intrare. Parchetul de bambus este mult mai rezistent la umiditate, motiv pentru care poate fi montat și în zone mai expuse la abur, cum ar fi bucătăria.
Pentru a obține un stil unitar este de preferat să optați pentru același tip de parchet pe toată suprafața unei camere sau a întregii case, cu atât mai mult cu cât există spații interioare deschise și extinse, cum ar fi un living cu bucătărie open space sau un living cu dining.
În concluzie, dacă vreți să asociați parchetul de bambus cu încălzirea prin pardoseală puteți găsi numeroase variante de produse, care asigură rezultatului final compatibilitate și durabilitate. Pentru reușita proiectului apelați la specialiști atât pentru achiziție pardoseală, cât și pentru montaj încălzire și parchet.
În cazul în care aveți nevoie de ajutor, noi cei de la Decolandia vă stăm la dispoziție cu toate informațiile și detaliile necesare unei amenajări a pardoselii de cea mai bună calitate.